Ghid Antiterorism

1. Amenințare telefonică cu bombă

  • să reţineţi fiecare cuvânt pe care îl rosteşte persoana respectivă
  • să încercaţi să obţineţi date suplimentare, dacă persoana nu indică locul de amplasare a dispozitivului exploziv sau momentul posibilei detonări
  • să comunicaţi apelantului că în clădire se află oameni şi că detonarea dispozitivului exploziv s-ar putea solda cu moartea sau rănirea gravă a multor persoane nevinovate
  • să daţi atenţie deosebită zgomotelor de fond (specifice spaţiilor deschise/ închise) care ar putea oferi un indiciu cât de mic despre locul din care se efectuează apelul telefonic
  • să ascultaţi cu atenţie vocea (bărbat, femeie), tonalitatea acesteia (calmă, nervoasă), eventual, accentul şi dificultăţile de vorbire
  • după încheierea convorbirii, informaţi imediat administraţia, respectiv persoana desemnată/ abilitată să gestioneze astfel de situaţii la nivelul instituţiei dumneavoastră
  • apelați numărul unic de urgenţă 112 şi transmiteți mesajul primit
  • rămâneţi la dispoziţia organelor de anchetă, ce se vor deplasa la faţa locului, pentru a da detaliile necesare soluţionării situaţiei


2. Amenințare scrisă care semnalează un posibil atac terorist

  • să păstraţi intacte toate materialele (plicuri, suporturi de memorie, e-mail etc.) pentru a nu altera calitatea dovezilor, acestea constituind elemente esenţiale pentru identificarea ameninţării şi a autorului
  • după primirea mesajului, informați imediat administrația, respectiv persoana desemnată/abilitată să gestioneze astfel de situații la nivelul instituției dumneavoastră
  • apelați numărul unic de urgenţă 112 şi transmiteți date despre ameninţarea existentă
  • rămâneţi la dispoziţia organelor de anchetă ce se vor deplasa la faţa locului, pentru a da detaliile necesare soluţionării situaţiei


3. La descoperirea unui colet posibil considerat suspect

  • informaţi imediat administraţia, respectiv persoana desemnată/ abilitată să gestioneze astfel de situaţii la nivelul instituţiei dumneavoastră
  • nu atingeţi obiectul/ coletul atât timp cât vi se pare suspect (unele dispozitive explozive sunt astfel construite încât mişcarea acestora conduce la iniţiere/ explozie)
  • nu tăiaţi nicio legătură şi nu dezlipiţi etichetele, sigiliile etc. (o sfoară sau cablul care face legătura cu un mecanism de declanşare poate iniţia explozia)
  • scoateţi toate materialele inflamabile din vecinătatea coletului pentru a preveni un incendiu, dar fără să vă apropiaţi de obiectul/ coletul suspect
  • nu folosiţi surse de căldură în apropierea coletului, acestea putând cauza volatilizarea sau dilatarea substanţelor toxice existente în acesta
  • evitaţi transmisiile pe frecvenţă radio în apropierea obiectului considerat suspect, deoarece poate determina iniţierea/ explozia acestuia
  • persoana autorizată/ structura abilitată din cadrul instituţiei dumneavoastră pune în aplicare planul propriu de evacuare în caz de urgenţă
  • persoana autorizată apelează numărul unic de urgenţă 112 şi transmite date despre ameninţarea existentă
  • până la sosirea autorităţilor, persoana autorizată/ structura abilitată din cadrul instituţiei dumneavoastră impune măsurile necesare asigurării pazei/ supravegherii coletului respectiv şi interzicerii apropierii oricărei persoane de acesta pentru a nu fi iniţiat din imprudenţă sau a nu produce victime în cazul unei explozii premature
  • la sosirea autorităţilor ce vor neutraliza obiectul/ coletul suspect, persoana autorizată/ structura abilitată din cadrul instituţiei dumneavoastră informează cu privire la toate aspectele constatate

Înaintea sosirii forțelor de intervenție la locul atacului terorist:

  • fugiți, dacă este posibil, și prin aceasta nu vă expuneți astfel încât viața să vă fie pusă în pericol!
  • ascundeți-vă, dacă în imediata dvs. apropiere există un loc sau un obiect/ zid/ mașină care să vă protejeze!


Dacă vă ascundeți într-o încăpere:

  • blocați ușa de acces (folosiți încuietorile sau baricadați ușa cu obiecte de mobilier)!
  • stingeți toate luminile și opriți toate sursele de zgomot!
  • puneți telefonul pe modulul silențios (fără vibrații)!
  • întindeți-vă pe sol și îndepărtați-vă de ferestre!
  • ajutați-i și pe alții să fugă, doar după ce sunteți sigur că viața dvs. nu mai este în pericol!
  • spuneți-le despre pericol și persoanelor care se află în apropierea zonei atacului terorist, pentru ca acestea să nu se expună inutil!
  • identificați ieșirile de urgență!
  • dacă locuiți în zona în care se desfăşoară atacul terorist nu vă părăsiți locuinţa
  • nu permiteți accesul străinilor în locuinţă
  • nu răspândiți informații dacă vă este interzis de autorități!
  • nu răspândiți zvonuri (inclusiv în mediul virtual), pentru a nu produce panică!


Dacă situația vă permite:

  • apelați numărul unic de urgenţă 112 sau telefon 0800.800.100
  • comunicați operatorului locul exact al atacului și numărul estimativ al persoanelor aflate la fața locului (atacatori, victime)
  • răspundeți clar și cât mai detaliat la toate celelalte întrebări ale operatorului
  • încercați să nu intrați în panică